Cu trăistuțele la colindat, în perioada interbelică

În ajunul Crăciunului, cum începea să se însereze, se adunau grupuri, grupuleţe de copii şi, cu traistele de gât şi un ciomag în mână care să-i apere de eventualii câini ieşiţi în cale, plecau la colindat. Se colindau vecinii, rudele, prietenii. Copiii se străduiau să cânte frumos şi erau ascultaţi de toată familia adunată în jurul pomului de Crăciun. Erau răsplătiţi cu covrigi rotunzi cu susan, nuci, mere, mandarine, portocale şi bomboane. Când se umpleau traistele, colindul se termina şi copiii se împrăştiau, fiecare plecând spre casă. Bucuria cea mai mare era să vii cu săculeţii plini şi să-i răstorni pe muşamaua pe care o punea mama special pe masă. Bani nu se obişnuia să se dea decât la casele care nu se pregătiseră pentru colind. Şi cine nu se pregătea pentru colind?! Cu o săptămână înaintea colindului, simigeriile erau golite, în fiecare zi, de şirurile de covrigi. Şiruri de 50-100 de covrigi. Ca să faci faţă cu cinste colindului, cumpărai 200-300 de covrigi, că trebuia să te gândeşti şi la colindătorii cu steaua, şi la irozi şi la pluguşorul de Anul Nou”.

Graziella Doicescu, „Captivantul Bucureşti interbelic”, 2008

Apel umanitar de Crăciun în Bucureștiul interbelic

Dincolo de povestirile cu Moş Craciun, în Bucureștiul interbelic poeziile în ton cu sărbătorile care se apropiau, scrisori sau idei de cadouri, revistele dedicate copiilor din perioadă interbelică făceau apeluri umanitare pentru ajutorarea celor nevoiaşi. Retorica acestora era destul de complexă, utilizându-se atât apeluri directe, cât şi mesaje învăluite în textele publicate.
“Sărbătorile se apropie şi cu ele odată bucuria copiilor cari aşteaptă pe Moş Crăciun cu daruri şi voie bună. Dar vai, sunt şi micuţi pe lumea asta ce s-ar simţi veseli să aibă de sfintele sărbători măcar îmbrăcămintea şi hrana pe care copilaşii mai fericiţi o au din belşug în fiecare zi. […] Hăinuţe, ghetuţe, jucărioare ce nu le mai trebuie sau le mai trebuie prea puţin, orice daruri pentru copilaşii până la 4 ani, sume mici de bani, modeste cantităţi de zahăr, griş, tapioca, bomboane ş.a. se primesc la d-na Caragea, strada Basarabiei 14. Dragi copii cari aveţi asigurată bucata zilnică de pâine, daţi o firimiţă pentru acei ce aşteaptă plini de nădejde, sosirea Crăciunului”.
Acesta este apelul publicat de Universul Copiilor în 1925, care este reluat, uşor modificat, şi în anii următori. Numele celor care făceau donaţii era publicat în revistă, iar mai târziu apăreau chiar pozele acestora.
Copiii căpitan Mihail: 3 bucăţi de îmbrăcăminte, 4 jucării, bomboane, griş, zahăr
D-ra Lizica Obedenaru: 5 bucăţi îmbrăcăminte, griş, zahăr
Copiii D-nei Chiru: 7 bucăţi îmbrăcăminte
Dinu Greculescu – 200 de lei
Nora şi Nicu Polipu: smochine, tapioca, biscuiţi, cacao, griş, zahăr



Uneori, apelul era făcut în versuri.“Când tăticul vostru vine încărcat cu cele bune/ Cu hăinuţe, cu ghetuţe, cu bomboane şi alune/ Şi când plini de bucurie voi primiţi ce v-a lipsit,/ Vă gândiţi oare că-n lume, amărât şi urgisit/ E-un întreg popor de îngeri, copilaşi murinzi de foame,/Cari cerşesc în van iubirea unui tată, unei mame?/Spre orfani deci să trimiteţi gândul vostru-n orice clipă (…)/ Iar când soarta vă aduce fie-un cât de mic prisos,/Daţi din el fără mustrare” (Către copiii bogaţi).

Alteori, era utilizată convenţia scrisorii către Moş Crăciun:În atâţia ani de-a rândul/ Mi-ai citit în taină gândul/ Şi în noaptea de Crăciun/Mi-ai trimis un înger bun/Şi la patul meu călduţ/ Şi-n pantoful meu micuţ/Mi-a pus cai şi sănioare/Albe oi şi căprioare,/Jucării nenumărate (…) Şi copiilor săraci/ Şi mai fă-le o bucurie:/ Scăpă-i zău de sărăcie;/ Dă-le haine, dă-le foc,/ Săniuţe pentru joc/ Pâine să le pui pe masă …” (Scrisoarea unui copil bun către Moş Crăciun).

sursa: http://www.gandul.info/magazin/craciunul-interbelic-ce-si-doreau-copiii-de-la-mos-craciun-in-urma-cu-80-de-ani-fluturei-de-turta-dulce-cu-polen-de-zahar-pe-aripioare-bombonele-usi-de-zahar-portocale-9074062