După războiul al doilea mondial

Supravieţuitor al primei bombe atomice folosită ca armă de război. Jinpe Teravama a rămas cu o serie de cicatrici şi urme de arsuri după explozia de la Hiroshima din 6 august 1945.

Un soldat american examinează o statuetă de aur aparţinând lui Hermann Goering. Printre bunuri se regăsesc şi serie de tablouri celebre furate din toată Europa.

Testarea unei explozii cu numele de cod "Baker", în Insulele Marshall. Bomba a fost detonată la o adâncime de 27 de metri de suprafaţa oceanului, cu scopul de a studia efectele exploziilor nucleare asupra vapoarelor.

Fotograful Armatei Roşii, Yevgeny Khaldei (mijloc) în apropierea de Poarta Brandenburg din Berlin, în mai 1945.

Un japonez printre resturile a ceea ce cândva fusese casa lui, din Yokohama, Japonia

Numai piele şi oase, dar fericiţi pentru că au fost eliberaţi din captivitatea japoneză, doi prizonieri ai trupelor aliate îşi strâng bunurile modeste. Au fost eliberaţi în apropiere de Yokohama, în Japonia, pe 11 septembrie 1945 de o divizie a trupelor americane.

Africa, un copil se joacă lângă un tanc abandonat, 1991

Războiul continuă.

sursă fotografii: internet 

Expoziția foto Roșia Montana, o familie, un secol, o poveste

Rosia Montana – expozitie foto MTR Bucuresti

Ziua Roșiei Montane, care se se desfășoară la Muzeul Național al Țăranului Român (MTR) și Clubul Țăranului din București, cuprinde și expoziția de fotografie “Roșia Montană – o familie, un secol, o poveste”.

Vernisajul expoziţiei fotografice “Roșia Montană – o familie, un secol, o poveste” a avut loc pe 6 februarie 2019 la Sala Acvariu din cadrul MTR.

Fotografiile fac parte din arhiva personală Silviu Bocaniciu jr. și Georgeta Oprea (Bocaniciu).

Silviu Bocaniciu senior s-a născut la Roșia Montană în 1898. Este fiul lui Gheorghe Bocaniciu și al Ecaterinei (Janky Katalin). După terminarea studiilor universitare în Germania, s-a întors în localitate, unde a preluat afacerea familiei – prăvălia deschisă în 1884 în casa construită de tatăl său la începutul sec. XIX. S-a căsătorit și a avut doi copii: Georgeta și Silviu. A luptat în ambele războaie mondiale.

fotografie cu familia Bocaniciu

Rosia Montana – acrobatul Stroschneider

Pasionat fotograf amator, Silviu Bocaniciu senior și-a instalat propria cameră obscură într-una dintre cele unsprezece încăperi ale casei.

Vedere localitatea Rosia Montana 1916

În 1948, prăvălia a fost naționalizată, iar Silviu Bocaniciu a fost condamnat pentru un an la Canal. Familia a plecat din Roșia Montană și s-a stabilit la Câmpia Turzii. Casa Bocaniciu a fost vândută în 1972. Silviu Bocaniciu senior a murit în 1971 şi a fost înmormantat la Cluj-Napoca.

sursă: http://www.fotostefan.ro/expozitia-foto-rosia-montana-o-familie-o-poveste-vernisata-mtr/

Campionii Nicolae Cristea și Petre Cristea

Născut in 1909, la Bucuresti, Petre Cristea a luat contact cu automobilul de la o vârstă fragedă, frecventând des atelierele de reparații ale firmei Leonida, principalul importator de automobile din Romania. Obține permisul de conducere la doar 16 ani, declarând că are 18, iar in 1931 concurează pentru prima dată la Raliul Monte Carlo, cu un Dodge Victory Six, clasându-se pe poziția a 11-a. Incepând cu 1934, participă la competiție cu un Ford V8 și obține locurile 18, respectiv 15 în 1935.

Un an mai tarziu reuseste sa castige Raliul Monte Carlo, avandu-l copilot pe Ionel Zamfirescu, devenind primul si singurul roman care realizaza aceasta performanta. In acelasi timp, aduce primul trofeu de la Monaco in vitrina celor de la Ford, companie care avea sa mai castige competitia de inca cinci ori.

"Genialul campion Pierre-Gregoire Cristea", asa cum a fost numit de presa franceza, se impune si la editia urmatoare, insa pierde prima pozitie, dupa ce este penalizat din cauza dimensiunilor necorespunzatoare ale aripilor si se claseaza pe locul al saptelea in clasamentul revizuit.

Sursa:http://www.ziare.com/sporturi/stiri-din-sport/mandru-ca-sunt-roman-genialul-campion-de-la-monte-carlo-1202515

Petre Cristea, castigatorul cursei de la Monaco , din 1936

In 2012 se implinesc 108 ani de la prima cursa de automobile desfasurata in tara noastra, pe ruta Bucuresti-Giurgiu-Bucuresti, un concurs de viteza care a asezat Romania intre primele sase state din lume care au organizat astfel de competitii.

In ciuda acestei realizari, motorsportul romanesc a inregistrat foarte putine succese internationale de-a lungul timpului, cele mai importante fiind obtinute in perioada interbelica. Intr-o era dominata de piloti si marci din tari precum Germania, Italia si Franta, doar cativa romani s-au remarcat si au beneficiat de recunoastere la nivel european.

30.08.1931 - Bucuresti- Publicul spectator de la moto-velodrom , in timpul competitiei Romania-Ungaria

30.08.1931 - Bucuresti - Invingatorul din competitia , Romania - Ungaria, Nicolae Ionescu Cristea .

Nicolae Ionescu Cristea a fost unul din cei mai mari campioni la motociclism ai Romaniei. In anul 1933 Cristea a demonstra ca nu era doar un as al motociclismului ci si un talentat scriitor, publicand o lucrare cu totul deosebita, "5 ani de motociclism " (Tipografia Ziarului Universul, 107 pagini) pentru a marca inceputurile carierei sale de succes dar si implinirea unui deceniu de la fondarea Societatii Sportive MOTO-CLUB ROMAN.
Lucrarea s-a bucurat de un real succes, de vreme ce la numai un an de la aparitie ea a fost reeditata, intr-o versiune revazuta si adaugita, sub titlul "Motociclism" (Editura Speranta, 123 de pagini). Astazi aceste lucrari, bogat ilustrate si pline de cronici si clasamente ale anilor 1928-1934 au o valoare istorica inestimabila. Ele trec in revista atat activitatea interna dar si cursele internationale la startul carora motociclistii romani se aliniau, cu fotografii si prezentari ale celor mai importante figuri din fascinanta lume a curselor pe doua roti.


sursa: http://automobilia-romania.blogspot.com/2010/01/5-ani-de-motociclism-1933.html

Primele mașini din România

Aurel Persu reușește în 1921 să construiască primul vehicul aerodinamic din lume, cu roțile integrate în caroserie. Cu această mașină el merge 120 000 de kilometri pentru a-i dovedi fiabilitatea. Interesant este că mașina lui Perșu, ce poate fi admirată și acum în cadrul Muzeului Tehnic Dimitrie Leonida din București, are un coeficient aerodinamic de numai 0,22 adică exact cât un Ferrari modern de ultimă generație. Persu a realizat această mașină în formă de picătură în Germania, unde a obținut și brevetul, dar a venit ulterior în Romania și a donat mașina muzeului.

Muzeul este la intrarea în parcul Carol , București.

În anul 1900, Bucurestiul s-a bucurat de introducerea Serviciului Circulației. Aici, primul vehicul înregistrat oficial a fost un automobil dotat cu motor pe ardere internă fabricat în Liege. Era de fapt o trăsură fără cai și i-a aparținut proprietarului morii cu abur „Gheorghe Assan” de pe Ștefan cel Mare. La această mașină, roțile din spate erau mai mari, fiind dotate cu benzi de rulare din cauciuc masiv. Acest vehicul avea în laterale și două faruri care puteau lumina cu gaz sau lumânări, pentru a facilita mersul pe timp de noapte.

Autoturism Oldsmobile cu motor termic în 1898, la București

Producătorul american Oldsmobile este printre pionierii mașinii cu motor care funcționează cu ardere internă. Această mașină era de fapt un fel de trăsură cu două locuri, roți mici și subțiri cu spițe, iar în loc de volan avea o manetă. Motorul era cu un singur piston și era poziționat în spate. Tracțiunea era pe puntea spate, tot cu lanț, iar frânarea se făcea numai manual, un sistem de pârghii acționând direct asupra punții spate. Acest exemplar, despre care se zvonește că îi aparținea unui industriaș evreu, a fost prima mașină dotată cu un motor pe ardere internă din România.

Primele mașini din România: camioane hibrid cu aburi în 1895

Primele vehicule de transport din România datează din 1895, când circulau pe străzile din București două vehicule realizate de o companie franceză numită Gardner-Serpollet. Acestea erau mașini cu motor pe aburi, ce foloseau acetilena care ardea în 24 de becuri, pentru producția de aburi sub presiune. Căldarea mașinii cu abur era compusă din mai multe țevi prin care era trimisă apa de către o pompă. Vaporizarea se producea extrem de repede în țevile încălzite la incandescență și aburul obținut avea o presiune de 30 kgf/cm patrat. În partea din față a camionului era poziționat cazanul și locul pentru conducător, iar în spate era rezervorul cu apă. Motorul propriu-zis era montat între lonjeroanele cadrului și punea în mișcare roțile din spate prin intermediul unui lanț. Roțile erau cu spițe din lemn și anvelope dintr-o bucată, rigide, fără presiune de aer. Frâna era la mănă și acționa numai roțile din spate, iar suspensia folosită era cu arcuri de foi. Cele două vehicule erau de fapt niște camioane și erau folosite pentru transportul de materiale.

sursa: http://www.blog.rubbercar.ro/8-masini-romanesti-interesante-despre-care-sigur-nu-stiai-nimic/
https://www.4tuning.ro/old-school-cars/primele-automobile-din-romania-istoria-masinilor-din-tara-noastra-22141.html

Povestea sălii Dalles

1932-1960 Sala Dalles

Trecem adesea pe lângă Sala Dalles - Universitatea Populară din București. Unii frecventează cursurile de pregătire organizate aici, alții vizitează expozițiile găzduite de clădirea cu o îndelungată istorie. Dar nu știm că aceasta a fost creată datorită generozității Elenei Dalles.
Familia Dalles, Ioan și Elena, era una dintre cele mai bogate din România sfârșitului de secol XIX. Numele era unul grecesc, ca și originea lor, dar cei doi, aflați la a nu se știe câta generație pe pământ românesc, se adaptaseră în totalitate stării de lucruri de aici. Averile familiei numărau sute de pogoane de teren, aproape 1.500 de hectare de pădure și nenumărate imobile într-unele dintre cele mai bune zone ale Bucureștiului de atunci: bd. Brătianu, str. Lipscani, str. Șelari, str. Gabroveni. 

Dar familia Dalles își stabilise reședința la moșia din Bucșani, situată nu departe de București, în județul Dâmbovița. Aici primeau adesea oameni de cultură, pe care îi sprijineau în preocupările lor artistice și intelectuale.
Cu toată faima și prestigiul pe care și-l crease, familia a fost lovită în modul cel mai crunt de soarta. În 1871 se naște primul moștenitor, George, care moare însă la numai doi ani. Peste alți doi ani, durerea părinților este alinată de nașterea unei fetițe, pe care o vor numi Dora. Apoi în familia Dalles se mai naște, în 1879, un alt băiat, Ioan. Dar destinul îi va lovi din nou. În 1886, Ioan Dalles încetează din viață, lăsând-o pe Elena să crească singură fetița de 11 ani și băiețelul de numai 7 ani. 

Cu toată durerea, Elena își crește copiii în credință și cu milostenie față de cei săraci. Sătenii din Bucșani cunoșteau și apreciau familia pentru dărnicia ei în merinde sau bani, mai ales atunci când îi știau la nevoie. Sau dacă în sat se întemeia o familie nouă, familia Dalles o dăruia cu lucruri de preț, folositoare unei noi gospodării. Elena nu s-a gândit să-și refacă viață, fiind dedicată trup și suflet creșterii lui Ioan și a Dorei. 

Soarta nu a lăsat-o însă pe Elena să se bucure de cei doi copii decât puțin timp. La șase ani după pierderea soțului, moare și Dora, la numai 17 ani. Deși sleită de pierderile celor mai dragi ființe, Elena va mai îndura încă o lovitură: în 1914 moare și ultimul său fiu, Ioan. Astfel, Elena rămâne singură pe lume.
Cu toate loviturile sorții, Elena nu și-a pierdut credința în Dumnezeu. A încercat să rostuiască cât mai bine averea care îi rămăsese, cifrată la peste jumătate de miliard de lei (o sumă imensă pentru primele decenii ale secolului al XX-lea). Face nenumărate acte de caritate către spitale, școli, biserici, instituții de cultură. De altfel, lasă prin testament acestor instituții o parte din agoniseala familiei și a înaintașilor săi. 

Dar cea mai parte a averii ei o cedează Academiei Române. Printre moștenirile lăsate instituției academice se aflau o clădire din Capitală, din str. I.C. Brătianu (astăzi bd. Nicolae Bălcescu), numărul 12 și terenul adiacent imobilului. Academia trebuia să înființeze însă aici o fundație culturală care să se numească Ioan I. Dalles, cel din urmă copil al său. Elena voia ca forul academic să construiască o clădire frumoasă, care să adăpostească săli de expoziții de sculptură, arhitectură, pictură sau țesături și costume naționale. Cu această ultimă dorință, Elena va înceta și ea din viață, în anul 1921, și, odată cu ea, întregul neam al Dalles-ilor.
Fundația Dalles se va naște însă abia în anul 1932, după 11 ani de la moartea Elenei. Cu toate că existau resursele financiare necesare, Academia Română a trebuit să ducă îndelungate lupte pentru a intra în posesia averii primite. S-a judecat mai întâi cu chiriașii care stăteau în clădirile lăsate de Elena Dalles. Apoi a intrat în litigiu cu Primăria Capitalei, care expropriase o parte a terenului, pentru a realiza un nou plan de sistematizare al orașului. 

În ciuda tuturor acestor probleme, Academia a început lucrările la clădirea Fundației Ioan Dalles. După soluționarea litigiilor, sediul este finalizat și se inaugurează cu mare fast în 1932, în prezența a numeroși oameni de cultură, a membrilor Academiei, a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, a primarului Bucureștiului, Dem I. Dobrescu.
Așa cum își dorise Elena, Fundația Ioan Dalles era un lăcaș de cultură. Expoziția inaugurală a adunat lucrări ale pictorilor Nicolae Grigorescu, Ion Andreeescu sau Ștefan Luchian. Tot aici vor concerta celebri muzicieni ai vremii ca George Enescu sau Mihail Jora. În sălile de conferințe vor răsuna glasurile altor nume mari, precum Virgil Madgearu, Mihail Sadoveanu, Camil Ressu, Alexandru Philippide sau Demostene Botez. 

Înainte de război, Fundația Ioan Dalles era unul dintre cele mai apreciate locuri pentru oamenii de cultură ai timpului, dar nu numai, aici venind toți iubitorii de frumos și de învățătură.

Sursa foto:internet
http://svetlanasauciuc.blogspot.com/2011/08/?m=0

Fotografii Gheorghe Gheorghiu Dej

24 Martie 1965
O parte a delegaţiilor de peste hotare participante la funeraliile lui Gheorghe Gheorghiu – Dej .
numele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost purtat o perioadă de timp de Universitatea Politehnica din București și de orașul Onești. De asemenea, orașul rusesc Liski a purtat, în perioada 1965-1990, numele de Gheorghiu – Dej (Георгиу-Деж).

sursa:www.redescoperaistoria.ro

8 Noiembrie 1961
Festivitate organizata cu ocazia aniversarii cu ocazia implinirii a 60 de ani de catre Gheorghe Gheorghiu-Dej. In dreapta, Nicolae Ceausescu.
Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit în martie 1965, suferind de cancer la ficat. Au existat numeroase zvonuri cu privire la o iradiere intenționată a liderului comunist în timpul ultimei sale vizite la Moscova, ca urmare a politicii sale tot mai independente. Ion Mihai Pacepa aducea un argument în favoarea teoriei iradierii lui Dej, reproducând afirmațiile lui Nicolae Ceaușescu, care îl informase despre cei „zece lideri internaționali pe care Kremlinul i-a ucis sau a încercat să-i ucidă”. Se pare că Gheorghiu-Dej ar fi fost unul dintre ei.
Gheorghe Apostol susținea că el fusese numit personal de Dej ca succesor la conducerea partidului, dar Ion Gheorghe Maurer, care îl privea cu deosebită ostilitate, a manevrat în așa fel situația încât, în fruntea partidului, să fie ales Nicolae Ceaușescu (unul dintre protejații liderului decedat și un personaj de prim-plan în partid).
Trupul îmbălsămat al lui Gheorghiu-Dej a fost depus în mausoleul din Parcul Libertății din București. După 1990, trupul său a fost exhumat și reînmormântat în cimitirul Bellu, câteva alei mai sus de mormântul lui Aurel Vlaicu și ale câtorva mari generali români.


sursa:www.redescoperaistoria.ro

1 Mai 1951
Gheorghe Gheorghiu – Dej vizitând parcul de cultură şi odihnă „I.V. Stalin” (astăzi Parcul Herăstrău), după inaugurare.

sursa:www.redescoperaistoria.ro

Gheorghe Gheorghiu – Dej întreţinându-se cu mama lui C. Pârvulescu cu prilejul sărbătoririi zilei de 23 august 1951


sursa:www.redescoperaistoria.ro

Februarie 1948
Gheorghe Gheorghiu – Dej (centru) și Nicolae Ceauşescu în mijlocul unui grup de participanţi la Congresul al VI-lea al P.C.R.

sursa:www.redescoperaistoria.ro

2 Mai 1946
Gheorghe Gheorghiu – Dej participă la festivitatea din Gara de Nord, unde muncitorii ceferişti predau guvernului un tren, pregătit de ei în cinstea zilei de 1 Mai.

sursa:www.redescoperaistoria.ro

11 Martie 1945
Gheorghe Gheorghiu – Dej în vizită la Legaţia Sovietică, cu prilejul reunirii Nordului Transilvaniei cu România democratică .

sursa:www.redescoperaistoria.ro

13 Septembrie 1945
Gheorghe Gheorghiu – Dej coborând din avion pe aeroportul Băneasa, cu prilejul înapoierii de la Moscova, unde delegaţia română a obţinut din partea guvernului sovietic un ajutor în cereale.

sursa:www.redescoperaistoria.ro

10 Mai 1945
Gheorghe Gheorghiu – Dej alături de membri ai Statului și Guvernului în faţa Patriarhiei

sursa: www.redescoperaistoria.ro

16Februarie 1945

Gheorghe Gheorghiu – Dej vorbind la marele miting al oamenilor muncii, din curtea Atelierelor C.F.R. Griviţa, cu prilejul împlinirii a 12 ani de la marile lupte ale muncitorilor ceferişti şi petrolişti .

sursa:www.redescoperaistoria.ro

Anul 1938 Inchisoarea Doftana

Gheorghe Gheorghiu-Dej şi I. Colef

sursa:www.redescoperaistoria.ro

Piaţa Naţiunii, 6 martie 1945
Gheorghe Gheorghiu – Dej vorbind la demonstraţia oamenilor muncii din Capitală cu prilejul instalării primului guvern pro-comunist din istoria României
Sursa: http://www.redescoperaistoria.ro/

Gheorghe Gheorghiu – Dej rostindu-şi cuvântarea la Primul Congres General al Sindicatelor Unite care a avut loc la Bucureşti între 20-30 ianuarie 1945

Sursa: http://www.redescoperaistoria.ro/